Curajul e indisociabil de cine suntem și de modul în care aducem schimbare în propriile vieți, dar și în viețile celor din jur.
La UiPath Foundation, curajul este despre sufletul pe care îl punem în gândurile și acțiunile noastre. Este despre solidaritate și compasiune, despre potențial și șanse, despre adaptabilitate și reziliență.
Pentru noi, curajul înseamnă să fim prezenți cu echilibru în viețile copiilor și familiilor pe care le susținem. Înseamnă să reacționăm repede când provocările limitează șansa la un viitor mai bun. Să construim alternative cu răbdare și sens.
Din ianuarie 2019, învățăm despre curaj de la voluntarii noștri, de la partenerii din comunități, de la copii și familiile lor, de la profesori și directori de școli, de la membrii boardului, donatori, colaboratori și susținători. Curajul e ceea ce construim împreună, pas cu pas, pentru un viitor în care e loc pentru toți, indiferent de mediul social din care provii.
Raportul de activitate UiPath Foundation 2020 este o colecție de programe și inițiative care consolidează curajul pe termen lung.
Ai ajuns la finalul raportului nostru de activitate pe anul 2020. În fiecare poveste din raport – a copiilor din programele noastre educaționale, a partenerilor noștri strategici, a mentorilor, voluntarilor și a echipei noastre, am încercat să îți transmitem mesajul nostru despre CURAJ - care a fost și rămâne o sursă de energie pentru viitor! Îți mulțumim că ai parcurs întreaga colecție de povești despre programe și inițiative care încearcă să aducă o schimbare pe termen lung. Noi, la UiPath Foundation, continuăm să fim prezenți în viețile copiilor pe care îi susținem, să îi ajutăm să își descopere și să își fructifice potențialul și să ne asigurăm că fiecare copil sau profesor are acces la oportunități de învățare de calitate pentru a putea visa la un viitor mai bun. Te invităm să rămâi alături de noi și de poveștile incredibile despre curaj din comunitățile noastre. Pentru a afla mai multe despre noi și inițiativele noastre, ne găsești aici: