Raluca Negulescu-Balaci

„Grija noastră a fost să creăm cel mai bun context educațional pentru copiii cu care lucrăm și cred că am reușit, cu empatie și echilibru, să îi ajutăm să-și continue activitățile, în ciuda obstacolelor” spune Raluca, directoarea executivă a UiPath Foundation. „Faptul că am reușit să fim aproape de copii, în timp ce eram cu toții închiși între patru pereți, să putem fi atât de conectați, cred că este foarte valoros.” Raluca se uită la 2020 ca la un mare act de generozitate, în care s-au mobilizat peste 500 de oameni din echipa UiPath și care au contribuit la fondul de urgență COVID-19 cu aproape 1 milion de dolari care a ajutat cauze atât în România cât și în India, de unde colegii le transmiteau anul trecut că oamenii se tem mai mult să moară de foame decât de virus. În România, UiPath Foundation a susținut și cadrele medicale la începutul pandemiei, distribuind 2,5 tone de echipamente spre 55 de spitale în toată țara. Una dintre reacțiile rapide a fost și trimiterea de pachete cu produse de igienă spre toate familiile copiilor din programele lor. „Ne-am concentrat pe copiii din rural, pentru că e dificil să le spui să-și spele mâinile, când ei nu au apă curentă în gospodării.”

„2020 a fost despre adaptabilitate și reziliență”, spune Raluca, „și nu poți să o ai pe una fără cealaltă.”

Andreea Irimia

Andreea, ofițerul nostru de programe, a învățat din pandemie, printre altele, că dacă te concentrezi pe nevoile celor din jur într-o criză, devine mai ușor și pentru tine să treci prin situații dificile. În programele UiPath Foundation îi place că, față de alte abordări unilaterale din învățământ, aici este o perspectivă 360, care „adresează mai multe aspecte în care copiii se dezvoltă și cred că asta poate duce la creșterea curajului (lor) și la schimbări reale pe termen lung”.

Bogdan Mihăescu

Bogdan este managerul financiar al fundației. Se bucură că, fiind parte din echipă, are șansa să dea înapoi comunității. Provocarea ultimului an a fost, pentru el și pentru întreaga echipă, să regândească toate activitățile desfășurate, meditațiile, spre exemplu, pentru online, „însă am reușit cu brio”, iar copiii au fost bucuroși să descopere ce înseamnă tehnologia. Surpriza plăcută a fost pentru Bogdan să-i vadă pe majoritatea acomodându-se atât de repede, „în condițiile în care cei mai mulți dintre ei nu au avut acces la internet înainte să se înscrie în programele noastre.”

Codruța Iovănaș

Pentru Codruța, manager de comunicare, ultimul an a fost despre recalibrare. „Un an în care am înțeles că e absolut necesar să ne uităm la lucruri și dintr-o perspectivă mult mai profundă”, și cât contează să ne sprijinim unii pe ceilalți. Iar copiii din medii vulnerabile au acum o și mai mare nevoie de sprijin și de o asumare a responsabilității la nivel de societate, spune Codruța. Comunitățile vulnerabile au nevoie de un ajutor consistent, care să genereze schimbarea. Fără el, intervențiile punctuale nu vor putea deveni sustenabile. „Schimbarea profundă nu poate fi generată de la o zi la alta.”

Cătălina Rață

Pandemia a bătut la ușa fundației după primul an de implementare a programelor educaționale în comunitățile vulnerabile, spune Cătălina, manager de programe, într-o o perioadă în care plănuiam să stabilizăm pilonii muncii noastre. Martie 2020 ne-a forțat și pe noi s-o luăm de la capăt și asta a fost, ca organizație, principala provocare de gestionat. „Să lăsăm în urmă lecțiile din 2019 și să începem multe lucruri, practic, de la zero.” Dar oricât de greu ar fi fost pentru noi ca adulți, Cătălina știe că mai complicat a fost pentru copiii cu care lucrăm, de la care a învățat reziliență. „Ei au avut parte de instabilitate, pentru ei a fost totul (și este) într-o continuă transformare și adaptare”, mai ales în ceea ce privește educația, mersul la școală, viața lor socială. „Dar la finalul zilei au același entuziasm și aceeași dorință de a interacționa și de a face lucruri.”

Gina Apolzan

La începutul pandemiei, programul de mentorat abia începuse să funcționeze, spune Gina, coordonatoarea voluntarilor, adică cea cu care angajații companiei UiPath comunică dacă au timp liber și disponibilitate pentru a deveni mentori ai copiilor care fac parte din programele noastre. Mentorii și copiii apucaseră să se cunoască față în față înainte să trecem cu toții în online, lucru bun, spune Gina, pentru că a sedimentat relațiile lor. 2020 i-a arătat și ei încă o dată puterea resursei umane, pentru că mulți oameni din companie au ridicat mâna că vor să sprijine copiii, prin voluntariat și mentorat. „A fost o reală surpriză să vedem câți oameni și din România și din India doresc să sprijine copiii (aproximativ 80 din ambele locații)”. Programul de mentorat a pornit din nevoia de a-i expune pe copii unor modele, unor oameni de succes care își pun la dispoziție timpul și resursele pentru copii care nu au primit mai niciodată astfel de atenție. Și poate ce pentru noi poate părea normal și simplu, spune Gina, precum validarea unei călătorii într-un autobuz, poate fi unul dintre lucrurile pe care copiii le învață de la un mentor.

Andreea Pănoiu

„Acum am învățat să trăim cu virusul și să găsim soluții”, spune și Andreea, coordonatorul nostru de programe, „iar asta s-a văzut și în echipă când am reușit să mutăm toate meditațiile copiilor online, sau tot acolo să organizăm o tabără.” „Ai crede că e ciudat conceptul”, spune Andreea, „mai ales după o tabără în 2019 la Cheile Grădiștei care deschidea Future Acceleration Program și despre care copiii încă vuiesc, însă efectul a fost cel dorit și în online, acela de a reconecta copiii, atât cu noi, cât și ei între ei, și cu voluntarii noștri”. Dar crede că încă este dificil, copiii întâmpinând și mai multe dificultăți decât aveau până acum. „Mulți părinți și-au pierdut din joburi, mulți copii nu au avut acces la educația online”, spune Andreea, „iar momentul în care am reușit să ducem tablete către toți și să-i vedem conectați a fost un moment wow, o victorie de echipă. Am ținut foarte tare să facem toate eforturile astfel încât la începutul anului școlar toată lumea să poată participa la orele de școală în primul rând.”

Irina Lonean

Iar dincolo de poveștile copiilor, de o măsurare pe termen lung a impactului programelor noastre în comunitățile vulnerabile se ocupă Irina, expert în monitorizare și evaluare. Irina lucrează la un sistem de indicatori, prin care să putem monitoriza și evalua ulterior cum activitățile fundației influențează viețile copiilor. În planul de monitorizare inițial era prevăzută multă interacțiune între elevi și profesori, mentori. Însă pandemia ne-a obligat să nu ne mai uităm la interacțiunile copiilor așa cum o făcusem până atunci. ”Nevoi pe care le consideram atinse, ca mersul la școală, au devenit problematice”, spune Irina, „și atunci trebuie regândit felul în care ne uităm la impactul pe care fundația îl are. De exemplu, nu te uiți la faptul că fundația a dus tablete copiilor, ci la aplicațiile care au venit pe ea și la procesul de învățare prin care copiii au fost sprijiniți să le folosească și să se adapteze mai bine la nevoile lui 2020”. Astfel, obiectivul general de a crește încrederea în sine a copiilor s-a păstrat, „chiar dacă toate metodele gândite la început au trebuit schimbate”.

Mina Gălii

Mina este coordonatorul nostru local în Ferentari, București. Încă de la debutul pandemiei, Mina a reușit să mențină legătura cu copiii și familiile lor, le-a trimis constant mesaje vocale cu sfaturi utile pentru a evita riscurile, expunerile și pentru a se asigura că întreaga comunitate înțelege că, deși contextul este unul greu, echipa noastră le este alături. Ea este ”puntea de legătură” între familiile beneficiare și programele noastre, se asigură că toți copiii din cadrul programului au acces la educație, sunt activi și progresează pe parcurs.

Deși experiența ei profesională a început cu domeniul IT, Mina și-a găsit motivația către zona de facilitare a educației pentru copiii din mediile vulnerabile. ”Relația pe care o construiești cu copiii și cu cei din jurul acestora poate aduce beneficii pe termen lung, pentru că așa poți ști ce nevoi are copilul și cum poți să intervii pentru a-l susține”, ne povestește Mina.

În comunitatea de care este responsabilă, Mina spune că o problemă majoră din partea părinților este tocmai aceea că ei nu au fost la școală și nu știu cum să își ajute proprii copii în parcursul lor educațional, iar aici rolul facilitatorului devine esențial.

Pentru Mina, anul 2020 a fost un an greu, care a început cu „o digitalizare forțată”. Mulți copii au fost nevoiți să intre la cursurile online, însă nu aveau dispozitivele necesare, iar tabletele oferite de echipa noastră le-au oferit sprijin în parcursul lor educațional.

„Să fiu parte din echipa UiPath Fondation mă face foarte fericită, pentru că simt că pot să contribui și nici o zi nu arată ca cealaltă. Am povești să umplu câteva volume despre copii, despre evoluția lor, despre familii. Mai ales despre evoluția fiecăruia”.

Ciprian Tehei

Ciprian este coordonatorul nostru local în Cluj din toamna lui 2019, iar pentru el activitatea pe care o desfășoară este o muncă ce îi aduce împlinire prin contactul cu copiii și profesorii. Anul 2020 a venit pe nepregătite, atât pentru el, cât și pentru copiii din Future Acceleration Program. Însă alături de întreaga noastră echipă, a reușit zi de zi să se asigure că toți copiii sunt prezenți în cadrul meditațiilor online, pe tabletele primite cu acces la internet. Ciprian a mai lucrat cu elevi cărora le facilita accesul la educație, însă diferența care a contat pentru el a venit mai ales din caracteristicile programului pe care le-a găsit în modelul nostru de intervenție. ,,E o abordare completă pe care o poate oferi un program educațional, care acoperă majoritatea nevoilor unui copil vulnerabil”, menționează el. Valoarea adăugată a programului, spune Ciprian, vine prin crearea unei relații susținute între părinți, profesori și elevi.

Există un cumul de factori, ,,o hartă a vulnerabilității”, așa cum o numește Ciprian, care pune în pericol traseul educațional al copiilor, iar ceea ce poate îmbunătăți lucrurile este o constantă, pe care mulți dintre copiii din cadrul programului nu o au în viața lor. Și aici intervine rolul său de facilitator, pentru a găsi suport în părinți sau profesori care pot oferi sprijin în evoluția copiilor.

„Cred că nimic nu e mai important decât să fii parte din viața unui copil la momentul potrivit, să poți să îl ajuți atunci când are nevoie, pentru că atunci s-ar putea să fii într-o poziție de mare responsabilitate, dar în același timp atât de onorantă.”