M. are 12 ani și locuiește în satul Mihăileni, împreună cu sora mai mare și mama lor, părinte singur. Anul trecut, când a intrat în Future Acceleration Program, M. a făcut și tranziția de la clasele primare la gimnaziu. Dacă la începutul anului îi venea să se ascundă în clasă pentru că nu cunoștea profesorii, astăzi iese fără probleme la tablă, chiar și la matematică, unde i se părea cel mai greu. „Învăț mai bine decât în clasa a IV-a și vreau să continui așa”. Meditațiile la română, matematică și engleză au făcut-o să fie mai curajoasă și la orele de la școală. „De când am început meditațiile, nu-i mai las pe ceilalți colegi să răspundă”, spune râzând.
Este și mai încrezătoare când se gândește la școală; știe că, dacă nu va înțelege ceva la lecție, va putea să-l întrebe pe profesorul de la meditație. Ar desena orice și uneori se inspiră de pe internet, de unde ia contururi și apoi le colorează. Când o întrebi ce meserie și-ar dori să aibă în viitor, gândul îi fuge la profesia de medic. Acum câțiva ani a petrecut mai mult timp în spital, din cauza unei afecțiuni genetice și-și amintește că medicii au ajutat-o. Așa că ar vrea să dea și ea mai departe același ajutor oricui va avea nevoie.
Mama ei, E., are 47 de ani și lucrează în ture la o fabrică de prelucrare a lemnului și face în fiecare dimineață naveta. Are șase copii, dar acasă au mai rămas M. și sora ei mai mare. Ceilalți muncesc fie în afara țării, fie au propria familie și copii mici.

E. spune că bursa și meditațiile au ajutat-o pe fiica ei să treacă mai bine peste schimbarea asta. Mereu a văzut-o un copil sensibil și mai timid decât ceilalți frați. „Era mai retrasă, marginalizată și la școală nu prea ridica mâna chiar dacă știa. De multe ori venea acasă și plângea, se supăra că nu a pus-o să răspundă.” „Dar mami, ridică mâna că nu se întâmplă nimic!”, o sfătuia ea.
E. știe că fiicele ei au nevoie de ea și face tot posibilul să aibă grijă de ele și de job. Nu vrea să mai plece la muncă în afara țării, cum a mai făcut-o în trecut, când era nevoie de bani, și cum fac mulți părinți din zonă. „Soluția bursei a venit ca o mană cerească pentru mine ca mamă singură”, spune E. „Nicidecum nu ne permiteam meditații”. A văzut schimbări majore la fata ei. Înțelege bine ce i se explică și este nerăbdătoare să intre la meditații. „E foarte încântată, vrea mai mult, își dă silința. Și la școală au văzut profesorii că se descurcă, poate se va duce la liceu”. E. se bucură că tot ce s-a întâmplat anul trecut i-a adus fiicei sale și mai mult curaj. Curaj să răspundă la ore, curaj să vorbească acasă, curaj să viseze la liceu și chiar la facultate.

Tot din Mihăileni, D. are 13 ani și este în clasa a VI-a; îi plac mașinile și matematica. Face parte dintr-o familie numeroasă; și lui, și fraților (are încă patru care sunt la școală) le-a fost dificil la începutul pandemiei, fără telefoane sau tablete, cu ajutorul cărora să participe la orele online. Tableta primită prin Future Acceleration Program l-a ajutat să fie prezent, iar meditațiile la engleză, română și matematică i-au prins bine, spun D. și tatăl lui. Pricepe mult mai ușor, spune tatăl, și ține mai bine pasul cu școala, decât acum câțiva ani.

S., 41 de ani, mai are alți șapte copii, cu vârste între 2 și 20 de ani, dintre care cinci încă locuiesc acasă. Bărbatul lucrează cu ziua în construcții iar în ultimii ani a fost, câte două luni pe an, la muncă agricolă în străinătate. Vrea să muncească acolo și anul ăsta, pentru ca la întoarcere să construiască o bucătărie mai mare, „cu gresie pe jos și masă pe mijloc”, unde să poată mânca în sfârșit toți împreună.
S. spune că D. este un copil introvertit, „mai mămos”, iar de când cu pandemia iese și mai rar la joacă afară. Profesorii de la școală i-au spus că băiatul își dă silința și vede și el asta: „Deocamdată merge bine, are și tableta de la fundație, vrea, se implică. Chiar dacă e plecat, știe că vinerea trebuie să intre [la meditații]”. S. speră ca programul fundației să-l ajute pe D. să se țină de școală, fiindcă își amintește că, atunci când era în gimnaziu, prin clasa a VI-a, el a cam pierdut legătura cu școala. Dacă ar fi învățat mai mult, își amintește cu regret, ar fi avut o meserie mai bună și un serviciu bine plătit.

S. are 12 ani și este din satul Mihăileni. Pentru el, o zi perfectă este cea pe care o petrece cu animalele prin curte, fie ca să le dea de mâncare și să le curețe spațiile, fie doar ca să le privească. Lui S. îi place fotbalul, pe care-l joacă în spatele casei, într-un loc special pe care el l-a amenajat împreună cu frații săi. Băieții nu fug de carte, spune mama lor, și, de când S. este înscris în program, ea nu prea mai are grijă de temele lui, fiindcă e mai conștiincios ca înainte și se descurcă mai bine. Meditațiile l-au ajutat să pună întrebări când nu înțelege ceva la orele de la școală și reușește astfel să țină pasul cu lecțiile. S. este un copil punctual, spun și coordonatorii programului, nu lipsește niciodată de la meditații și este foarte responsabil.

C., mama lui S., are grijă de casă și de cei trei băieți. Soțul lucrează la fabrica de prelucrare a lemnului  din apropiere.
Când S. era în școala primară, mama lui își amintește că învățătoarea îi spunea că nu învață prea bine. Dar anul ăsta școlar, ceva s-a schimbat și crede că meditațiile au ajutat. „Odată a venit de la școală cu 10 și am zis «du-te, măi, de aici cum să vii cu 10?». Mă șochează, nu îi plăcea cartea, dar la meditație îi place la nebunie”.
Mama e încântată că băiatul e pasionat de gramatică, o materie la care se descurcă singur, fără ca ea să mai verifice. De fapt, de când se duce la meditații, sunt rare momentele când mai are nevoie să-i verifice temele. Mamei i s-a luat o piatră de pe inimă, fiindcă îi era teamă că, atunci când va începe gimnaziul, nu va mai ști să-l ajute. Își dorește pentru el și ceilalți frați să rămână în școală cât de mult se poate și să învețe. „Noi am fost chinuiți de vai de capul nostru, vrem să nu ducă lipsă de mâncare, de haine, de nimic”.
P., 12 ani, este un copil lipicios, care imediat ce te cunoaște te întreabă dacă îți place muzica. Asta pentru că muzica e sprijinul ei: când e tristă merge în camera ei, își pune un CD cu melodii, cântă odată cu ele și brusc se liniștește. De-asta și-ar dori să devină profesoară de muzică.

Locuiește împreună cu bunica sa. E. o crește pe P. de când era un bebeluș. De șapte ani, au rămas doar ele două. P. este un copil grijuliu, sociabil și vesel și este singurul nepot care i-a rămas aproape bunicii.
Pentru că îi place să citească, unul dintre cele mai frumoase momente de anul trecut ale lui P. a fost când a primit în dar de Crăciun, din partea fundației, cartea  ”Povești de seară pentru fete rebele”, o colecție de povești despre femei activiste, scriitoare, medici, politiciene și cercetătoare. A citit-o în trei zile și i-a povestit apoi și bunicii ei, despre femeile care au schimbat lumea. Meditațiile o ajută în special la Limba engleză, la care  bunica nu se pricepe. „S-a ridicat și la română și matematică”, spune ea. „Mereu are caietul aproape și-și ia notițe. E un ajutor bun și mare, mai ales pentru mine și pentru ea. Din pensioara ei tot strâng, că eu știu ce va fi după mine?”. E. își dorește ca nepoata să ajungă la liceu.

Simonica Fercalo este directoarea Școlii „Ioan Păun Pincio” din comuna Mihăileni, unde 240 de copii învață la grădiniță și în clasele primare și gimnaziale. Doamna Fercalo a intrat în sistemul de educație în 1994, ca învățătoare, iar de zece ani predă Limba engleză elevilor de gimnaziu. S-a născut într-un sat din apropiere și aici a trăit toată viața, așa că de ani de zile vede problemele sociale din comunitate, vede cum unii elevi pierd contactul cu școala, iar părinții nu mai au nicio așteptare pentru viitorul copiilor. Unii părinți își doresc ca fiii sau fiicele lor să plece la muncă în străinătate, alții să lucreze pe șantier, iar pe doamna Fercalo o întristează gândul că puțini visează la liceu sau la facultate, în țară. Crede că elevii din Future Acceleration Program vor prinde curajul să-și creioneze planuri de viitor sănătoase, așa cum merită fiecare copil.
În 2020, școala online nu a fost ușoară pentru multe familii din Mihăileni, spune directoarea, „mai ales în cele cu mulți copii, cu o singură cameră încălzită, cu copii în ciclul primar și unde mama era una singură și trebuia să stea lângă toți patru.” Orice ajutor e binevenit, crede ea, pentru că „resursele în mediul rural sunt destul de limitate”. Bursele și meditațiile și-au făcut simțite efectele în mod special în evoluția copiilor. „Profesorii de matematică și română au văzut că altfel comunică copiii. Înainte refuzau comunicarea efectiv, acum au început să mai comunice, sunt OK”.

Carolina Enea este directoarea Liceului Tehnologic Bucecea, unde predă istorie din 1998, când a intrat în învățământ. A crescut în județul Bacău și venise în Bucecea pentru un singur an de muncă. „Chiar mă întrebau copiii dintr-o clasă: «De ce ați rămas aici?». Păi, probabil asta a fost menirea mea, să rămân aici, să vă învăț pe voi”, spune zâmbind.
Bucecea este un mic orășel, iar liceul pe care doamna Enea îl conduce are 766 de elevi, în toate ciclurile de învățământ, inclusiv cel preșcolar. Au fost și ani în care numărul elevilor depășea 1.000, dar în ultima perioadă multe familii au emigrat, spune directoarea Enea, pentru că aici e greu să găsească un loc de muncă, iar „copiii întâmpină dificultăți familiale”. Elevii care sunt înscriși în programul Future Acceleration „sunt copii din familii monoparentale, orfani, copii care se află într-o familie cu mai mulți membri”. În timp, unii elevi pierd legătura cu școala mai ales în gimnaziu, când trecerea de la clasele primare implică multe schimbări, de la sistemul de predare până la apariția profesorilor. Un ajutor ca  Future Acceleration Program, spune doamna Enea, poate face diferența: „Acoperă acest interval de vârstă, de gimnaziu, pentru că e momentul în care te poți pierde. Este bine să fie o continuare a activităților din școală în afara școlii, prin persoane care pot reprezenta o autoritate mai puternică și o influență imediată”.  

Paula Gavriluță este profesoară de muzică în programul Academia de muzică și educație pentru copii „George Enescu”, care a început în casa mamei lui George Enescu, din satul Mihăileni. Clădirea a fost restaurată în ultimii ani de Fundația Pro Patrimonio, astfel încât să devină un loc al comunității și nu un simplu muzeu. Ideea proiectului a venit când unul dintre meșterii constructori s-a întrebat cum ar fi dacă și copiii lui ar face ore de muzică aproape de casă. Un gând curajos, într-un sat în care, ca în multe altele din România situate la distanță mare de oraș, copiii nu au oportunități de cursuri opționale, de teatru, de cinema.

Așa că din toamna lui 2020, 24 de copii din localitățile Mihăileni și Vârfu Câmpului învață, împreună cu doamna Gavriluță, istoria muzicii, teorie muzicală și să cânte la fluier german.

În vârstă de 34 de ani, Paula Gavriluță este pasionată de muzică de când se știe. I-a fost mereu aproape pentru că și bunicul, și tatăl, și unchiul ei au cântat și cântă în fanfare. A învățat să cânte la pian și violă, iar în facultate, la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, a urmat Pedagogia Muzicală. Și ea, și sora ei sunt acum profesoare de muzică, iar fiica ei, care are 13 ani, cântă la clarinet.

Prin ora săptămânală de muzică (de câteva luni mutată din casa lui George Enescu în format online), Paula își dorește să-i stimuleze pe copii să se exprime prin muzică, să-i facă curioși, să-și pună întrebări. „La fiecare oră încerc să le introduc câte o curiozitate, câte o noutate muzicală, o audiție, mici teme cunoscute din reclame. Și atunci ei, când văd libertatea asta de exprimare, au o deschidere mare. Să se exprime, să fie liberi, să-și spună punctul de vedere, asta contează cel mai mult”.

Dl. Șerban Sturdza, arhitect și director executiv al Fundației Pro Patrimonio de 20 de ani, caută soluții pentru conservarea patrimoniului românesc. „Pentru noi, UiPath Foundation a fost o picătură de oxigen venită la timp pentru terminarea unui proiect important, Casa Enescu, la Mihăileni”.

Când aproape terminaseră restaurarea casei și deja aveau un program educativ în minte, în lumea muzicii, arhitectul Sturdza a povestit despre casa de patrimoniu de la Mihăileni și despre muzică. „Cu ocazia asta s-a născut un proiect de educație care s-a calat perfect pe ceea ce doream și pe care încercăm să-l extindem.”
Problema apărută la Pro Patrimonio, unde echipa e formată preponderent din arhitecți, a fost că odată terminată restaurarea, nu știau cum să-i dea un sens public casei, pentru comunitate. Împreună am reușit să găsim acest sens. „Am inițiat  împreună un program de educație muzicală și am adus Future Acceleration Program  în comunitate  pentru aproximativ 20 de elevi”, spune arhitectul, „iar pentru noi a fost o lecție procesul atent de recrutare a persoanelor, care până la urmă a dus la un rezultat bun.”
Dovada, spune domnul Sturdza, sunt cele 500 de ore investite dintr-un an, lucru care le dă curaj să facă și mai bine celelalte proiecte pe care le plănuiesc, „pentru că s-a acumulat o experiență remarcabilă”.

Adelina Ifrim, 23 de ani, este coordonatoarea Future Acceleration Program din Botoșani. E omul care a ajuns cel mai des în casele copiilor, fie ca să-i ajute pe cei mici la orele online, fie ca să împartă pachetele de rechizite sau alimente, ori pur și simplu ca să mai vorbească cu părinții. Adelina este din Bucecea și, după ce absolvit Psihologia la Iași, s-a întors acasă. I-a fost ușor să înțeleagă comunitatea de familii în care lucrează acum, fiindcă e de-a locului și știe câtă nevoie au copiii de aici de un sprijin educațional. „Am grijă de ei atunci când apar probleme, fie cu tabletele, fie în familie și nu pot participa. Încerc să văd ce s-a întâmplat, cu ce aș putea să-i ajut, sunt acolo pentru ei în cazul în care nu reușesc să gestioneze situațiile. Dacă nu pot participa, îi îndrumăm să se uite pe Google Classroom, unde au temele și prezentările, și încerc să le mai explic și eu o dată, atât cât mă pricep, și îi încurajez să recupereze singuri”.

Zona Botoșaniului și a Dorohoiului, unde se află casa lui Enescu de la Mihăileni, are tradiție muzicală instrumentală și vocală, spune Adrian Hariga, coordonator de proiect al Fundației Pro Patrimonio. Adrian spune că și-a dorit ca acest proiect, creat împreună cu UiPath Foundation, să le dezvolte copiilor „structură ritmică, logică, disciplină, gândire critică. Am observat că participarea în acest program îi încurajează să-și exprime emoțiile și bucuria, să creeze noi relații de prietenie în grup”.

Adrian, 43 de ani, este sociolog și a copilărit în comuna Vârfu Câmpului, iar proiectul restaurării și al parteneriatului cu UiPath Foundation l-a întors acasă, aproape de un interes pe care l-a avut mereu: educația. Adrian e bucuros că după aproape un an de proiect s-a creat un ecosistem educațional, care funcționează pentru fiecare copil în parte. Părinții sunt mai atenți la parcursul educațional al copiilor, au învățat că trebuie să întrebe profesorii cum au evoluat copiii sau să-i anunțe dacă cei mici nu pot ajunge la școală. „Am observat o creștere a interesului și la celelalte materii, au devenit mai activi, au început să pună întrebări”, spune Adrian. „Sunt primele semne că încep să capete mai multă încredere în ei”.