Copiii din cartierul Ferentari, una dintre cele mai sărace zone din Bucureşti, nu au multe oportunități de a-și construi un viitor mai bun. Cresc în familii numeroase, cu părinți care nu au mers la școală, în apartamente înghesuite din blocuri scorojite, pe străzi unde sunt expuși la violență, consum și trafic de droguri, criminalitate și riscă să abandoneze la rândul lor școala sau să ajungă la închisoare. Prin sprijinul educațional și material oferit prin Future Acceleration Program, 37 de copii din Ferentari sunt susținuți într-o importantă etapă din viața lor. Participă la meditații online la matematică, Limba română și Limba engleză, prin care au șansa să recupereze din decalajele educaționale și să navigheze în lumea digitală; sunt îndrumați de mentori din cadrul companiei UiPath, cu care dezvoltă relații de încredere și prietenie; participă la activități nonformale, cum sunt taberele de vară, unde au șansa să-și descopere pasiuni și să-și facă prieteni din alte orașe. Sunt activități care, dincolo de cunoștințele practice, le oferă încredere, ghidaj și curajul de a visa la un viitor mai bun.
A. avea foarte multe absențe când a intrat în Future Acceleration Program, în 2019. Era în clasa a VIII-a și risca să abandoneze școala. Un an mai târziu, e în clasa a IX-a la o școală...
Citește mai multe
2020 a fost un an dificil și atipic pentru toată lumea, cu atât mai mult pentru elevii din comunități vulnerabile, cum sunt cele din cartierul Ferentari din București. Pe lângă faptul că...
Citește mai multe
Când a început pandemia, cu o zi înainte ca școlile să se închidă, Lavinia Frățilă, directoarea executivă a Fundației Policy Center for Roma and Minorities, partenerul nostru din mai...
Citește mai multe
Pentru Mina Gălii, impactul muncii pe care o face în comunitățile
vulnerabile se vede în povestea de succes a fiecărui copil cu care
lucrează. Atunci când află că i-a reușit ceva....
Citește mai multe
A. avea foarte multe absențe când a intrat în Future Acceleration Program, în 2019. Era în clasa a VIII-a și risca să abandoneze școala. Un an mai târziu, e în clasa a IX-a la o școală profesională de mecanică, își face temele, intră mereu la timp la orele de meditații online și răspunde de fiecare dată. Are încă goluri de acoperit, dar a înțeles că e important să-și continue studiile. Pentru că îi place româna, ar vrea să devină meditator, să ajute alți copii să învețe, așa cum îl ajută pe el profesorii la meditații.
Pe K., tatăl ei n-o vedea preocupată de școală, înainte să participe la meditațiile online oferite de fundație. Acum are 12 ani și multe idei despre cum își vede viitorul. Pentru că îi place dansul, crede că ar putea fi coregrafă. Dar i-ar plăcea să fie și veterinar – iubește și câinii –, sau compozitor – ascultă orice gen de muzică, mai puțin operă. Se descurcă bine și la engleză, pe care o exersează la meditații, dar și pe Duolingo. La început, tatăl n-a vrut s-o lase să participe la activitățile fundației, dar când a văzut-o tristă că nu poate merge în tabără, s-a dus la școală să afle mai multe. Se bucură că a acceptat, pentru că altfel n-ar fi putut s-o trimită; nici în concediu n-au mai fost de ani buni. Acum e mulțumit de tot ce face fiica lui la Clubul de Educație Alternativă, precum și în programele educaționale: de cursurile de dans, pentru că petrece prea mult timp pe telefon și tabletă; de bursă, din care se încalță sau se îmbracă, dar care e și un mod de responsabilizare. „Nu-ți dă nimeni pe degeaba nimic în viață”, îi spune. „Pentru orice primești, trebuie să dai ceva înapoi.”
Dar cel mai important, i se pare că se descurcă mai bine la școală de când face meditații, pe care nu și le-ar fi permis altfel. El lucrează în construcții și își dorește un viitor și o muncă mai ușoară pentru copiii lui, nu să înghețe pe șantier, în ploaie, în frig, în vânt, în praf. „Nu că nu ești om, de acolo vine pâinea și mâncarea, dar de ce să stai în frig sau ploaie? Trebuie să înveți, tu să faci mai bine ca părinții.”
B., 16 ani, se pregătește de examenul de Bacalaureat, vrea să fie make-up artist, dar e pasionată și de sport, care o relaxează. A făcut volei, baschet, fotbal și dansuri, iar acum merge la CrossFit. Mama ei nu a mers la școală, iar munca pe care o face în scări de bloc e grea: se trezește la patru dimineața, trage cazane după ea, urcă și 10 etaje pe scări. De asta îi spune mereu că e important să se țină de școală „ca să aibă o meserie”; să nu muncească cu ziua și să depindă doar de ea. E mândră când o vede cât de mult învață, de la ora 14:00, când termină orele, până la nouă seara.
Părinții lui V., care are 12 ani și visează să devină mecanic, s-au gândit mult dacă să-l lase în tabăra organizată, în vara lui 2019. Nu fusese niciodată plecat și s-au întrebat cum o să stea într-un loc pe care nu-l cunoaște. „E un pic cam dificil să treci dintr-o lume în alta, e totul altfel pentru el”, spune mama lui, care îl vede uneori cam timid și retras. Dar din tabăra de la munte băiatul i-a sunat în fiecare seară și le-a povestit cum s-a dat cu tiroliana, cum a tras cu arcul, cum s-a jucat cu ceilalți copii. Când s-a întors, le-a arătat poze și abia a așteptat ediția din 2020, pentru care și-a pregătit bagajul cu câteva zile înainte.
Tabăra din 2020 s-a ținut, însă, doar online, una dintre schimbările aduse de pandemie în viețile copiilor. Le-a lipsit să fie fizic împreună cu prietenii lor, dar le-au plăcut cursurile de bricolaj, de desen, de programare și, mai ales, magicianul care a scos un iepure dintr-o pălărie.
Tot online au fost și școala și meditațiile, o provocare pentru copiii din familii numeroase, cum e și V., care locuiește într-un apartament cu două camere alături de alți șase frați, din care patru sunt și ei la școală. Pentru că ea și soțul ei nu știu să citească, mama lui V. ar vrea să-și vadă copiii terminând măcar câteva clase. „Îmi doresc ca măcar ei să învețe, să aibă o situație cât de cât mai bună. Să nu fie chinuiți cum am fost noi.” Așa că sprijinul pe care îl primesc i se pare „foarte important”. Se descurcă mai bine la școală de când face meditații, problemele de pronunție pe care le are încep să se amelioreze de când a început ședințe de logopedie, iar bursa pe care o primește lunar e de ajutor. „Uneori îl îmbrac, uneori luăm de mâncare”. Mamei i se pare important mai ales felul în care adulții cu care interacționează în proiectele fundației îl ghidează și comunică cu el. „Degeaba îi spun eu, ca mamă sau tată. Dânșii au experiență, studii, știu ce să le spună, cum să le explice, să le transmită mai multe lucruri.”
Dacă la început le-a fost mai greu să înțeleagă ce se preda la orele online, după tot acest timp, au început să se obișnuiască. I-a ajutat că profesorii le explică cu răbdare și se asigură că fiecare copil înțelege. Așa a câștigat V. mai multă încredere să răspundă la ore, așa a reușit A. să ia note mai bune, așa a prins B. curaj să citească mai mult la engleză, pe care n-o prea știe, dar și-ar dori s-o învețe.
Copiii au amintiri frumoase și din activitățile pe care le-au făcut, înainte de pandemie, împreună cu mentorii lor. Pentru A., cel mai frumos a fost când s-au dat cu barca în Herăstrău și au vâslit pe rând; pentru V., când au jucat biliard într-un mall și când a învățat să înoate, în tabără, ajutat de mentora lui; K. i-a plăcut cel mai mult vizita la un adăpost de câini, iar B. - cea de la un atelier de croitorie.
Încrederea pe care relația cu mentorii le-o oferă copiilor e însă mai importantă decât activitățile, crede Mina Gălii, Coordonator Local în București și membră a echipei noastre. „Sunt niște adulți care vin în viața copiilor cu toată deschiderea și care oferă încredere ca de la adult la adult. Ceea ce, pentru încrederea în sine a copiilor, cred că o să conteze foarte mult în timp.”
E o încredere pe care unii dintre ei o simt deja în viața de zi cu zi: când își depășesc emoțiile la ore, când au curaj să le spună profesorilor că n-au înțeles ceva sau când își fac planuri pentru viitor. „Curajul înseamnă totul pentru mine”, spune B., „pentru că dacă n-ai curaj, nu poți să faci ce-ți dorești”. „Curajul înseamnă să ai ambiție”, spune și K., „să poți să faci lucruri pe care nu le-ai mai făcut și să nu-ți fie frică de nimic.”
2020 a fost un an dificil și atipic pentru toată lumea, cu atât mai mult pentru elevii din comunități vulnerabile, cum sunt cele din cartierul Ferentari din București. Pe lângă faptul că n-au mai putut veni la școală să-și vadă profesorii și colegii, spune Loredana Popa, directoarea Școlii Gimnaziale „Petrache Poenaru”, mulți copii au întâmpinat probleme și acasă, având părinți care și-au pierdut locurile de muncă, majoritatea în industria ospitalității. Pe fețele copiilor, directoarea a citit „tristețe și nesiguranța zilei de mâine, ceea ce nu e deloc benefic la vârsta lor”.
Școala a încercat să mențină comunicarea cu ei – întâi pe WhatsApp pe telefon, apoi prin tablete primite de la primărie. Dar nivelul de conexiune pe care-l poți atinge într-o oră de curs cu mai mulți copii e limitat. De asta crede doamna Popa că susținerea noastră în comunitatea Ferentari e atât de importantă: atât prin orele de pregătire suplimentară, cât și prin sprijinul moral pe care-l oferă copiilor care fac parte din Future Acceleration Program.
„Din păcate, sunt și cazuri în care copiii nu au acest sprijin, această căldură părintească, pe care prietenii noștri din UiPath Foundation au reușit să o aducă în sufletele copiilor.”
Pentru că participarea la ore și promovarea anului școlar sunt condiții pentru a face parte din programele fundației, coordonatorii locali au ținut legătura atât cu părinții elevilor, pentru a le înțelege cât mai bine provocările și nevoile, cât și cu diriginții lor. Au vorbit despre note și absențe și despre cum îi pot ajuta împreună. Colaborarea dintre școală și fundație e importantă, spune doamna Popa, pentru că elevii pot deveni reticenți la mesajele transmise de profesori. „E important ca și alții să le arate ce pot face în decursul vieții lor, unde pot să ajungă dacă își propun anumite obiective.”
Un rol important l-a avut programul de mentorat început în octombrie 2019, prin care fiecare copil din Ferentari înscris în program a interacționat regulat cu voluntari din compania UiPath, care s-au oferit să le ofere ghidaj. „Exemplele personale sunt foarte importante pentru dezvoltarea copiilor, pentru a-și alege meseria pe care și-o doresc și pentru a se dezvolta pe plan personal.”
Sunt progrese pe care le observă atât la școală, unde au note mai bune, cât și în comportamentul lor. Îi vede mai deschiși, mai receptivi și mai răbdători în interacțiunea cu colegii și cu profesorii. Sunt mai preocupați de școală și mai motivați, pentru că primesc o bursă lunară și tablete pentru meditațiile online. Importante pentru copiii din medii vulnerabile sunt și activitățile extra-curriculare, crede doamna Popa, cum a fost tabăra din vara lui 2019, unde au făcut drumeții, au tras cu arcul, s-au dat cu tiroliana. „Li s-au deschis noi orizonturi. Din păcate, în zonă sunt copii care provin din familii al căror orizont este foarte restrâns și nu îi lasă nici pe ei să exploreze”.
Copiii au nevoie în primul rând de încredere, spune directoarea școlii cu holuri decorate cu picturile elevilor. „De încredere în ei înșiși și de încredere că societatea în care ei trăiesc și se dezvoltă reușește să-i ajute. Asta contează enorm.”
Când a început pandemia, cu o zi înainte ca școlile să se închidă, Lavinia Frățilă, directoarea executivă a Fundației Policy Center for Roma and Minorities, partenerul nostru din mai 2019, ne-a scris și ne-a spus că nu va deschide a doua zi Clubul de Educație Alternativă. Știa cât de riscant e să se întâlnească fizic la Club – un apartament de trei camere de la subsolul unui bloc din Ferentari, unde 100 de copiii din zonă își făceau lecțiile după ore și participau la cursuri de engleză, digitalizare, teatru, muzică sau streetdance – și s-a bucurat să găsească înțelegere și sprijin pentru a muta toate activitățile în online.
Împreună am cumpărat telefoane și tablete, am mobilizat mai mulți profesori voluntari, care să lucreze online cu copiii, i-am sunat pe rând să-i convingem să participe la cursuri. Am mutat online inclusiv activități ca fotbalul sau dansul: profesorii le trimiteau în fiecare zi provocări, pe care ei să le ducă la capăt și să le filmeze. „Am reușit să creăm din două fundații o echipă care să lucreze spre binele copiilor”, spune Lavinia.
Dincolo de aspectele logistice, provocarea a fost să transpună în mediul online relațiile de încredere create în spațiul sigur pe care copiii îl găseau la Club, unde se puteau exprima liber, lucrau cu profesori interesați de ei și de viitorul lor, primeau încurajări.
Colaborarea noastră a oferit un model în mijlocul acestei provocări, spune și Livia Rădăcină, manager de proiect al Policy Center for Roma and Minorities. „Future Acceleration Program creează o platformă în care beneficiarii și profesorii lor reușesc să stabilească acele relații statornice și puternice care le permit copiilor să fie vulnerabili, să spună: «Aici nu înțeleg, aici greșesc, aici chiar nu știu. Deși sunt în clasa a VI-a, eu noțiunea asta de clasa a II-a n-o stăpânesc și am nevoie de ajutor.»”
Adaptarea meditațiilor în funcție de nevoile copiilor, experiența și încrederea pe care Policy Center a câștigat-o în cei 11 ani de când activează în Ferentari și colaborarea strânsă dintre cele două fundații au contribuit la schimbările pe care le văd în comportamentul unora dintre copii. Îi văd mai încrezători, și-au acoperit din goluri, au devenit mai deschiși, mai curioși și mai curajoși să spună atunci când nu înțeleg ceva. „Li s-a stârnit interesul, plăcerea și curiozitatea pentru studiu”, spune Lavinia. „Au început să-și dorească mai mult, să crească mai mult, să vadă că există alternativă.”
Continuarea și finalizarea studiilor nu mai par „un munte de neurcat”, crede și Livia, „ci înțeleg și-și asumă faptul că e un pas important în traseul lor.”
Pentru Mina Gălii, impactul muncii pe care o face în comunitățile vulnerabile se vede în povestea de succes a fiecărui copil cu care lucrează. Atunci când află că i-a reușit ceva. Că a progresat la engleză, deși la început s-a temut că profesorii nu vorbeau deloc în Limba română și a vrut să renunțe. Că răspunde cu mai mult curaj la ore. Că a promovat un examen sau că s-a străduit să ajungă acolo, în ciuda obstacolelor. Cum e A., care anul trecut avea zeci de absențe.
Să contribuie la educația copiilor din medii vulnerabile a devenit misiunea Minei după câțiva ani în care a lucrat în domeniul IT. Absolvise Facultatea de Cibernetică și lucra ca programator, dar când mama ei o suna și o întreba ce mai face, își dădea seama că zilele ei arătau la fel și treceau fără să simtă că face ceva important. Așa că s-a hotărât să-și schimbe cariera și să-și urmeze visul de a lucra cu copiii. Prin Teach for Romania, a predat trei ani într-un sat din Călărași unde ajungea cu trenul, apoi în patru școli din București.
Acum coordonează activitățile educaționale pe care le desfășurăm în comunitatea din București și zilele ei nu mai arată la fel. În unele, se ocupă de implementarea logistică a proiectelor: coordonează ședințele de meditații online, programul de mentorat și se asigură că elevii intră la timp la ore. În altele, vorbește la telefon cu copiii și cu familiile lor, pentru a le cunoaște cât mai bine provocările, nevoile și progresele. În starea de urgență, le-a dus măști și dezinfectanți și i-a învățat să folosească tabletele primite.
Știe
dificultățile fiecărei familii, câți frați sunt, câte absențe au sau cât
de greu le este copiilor să intre la orele online, din cauza mediului
instabil în care locuiesc. Ține legătura cu diriginții lor și cu Policy
Center for Roma and Minorities, partenerul local care desfășoară
proiecte în comunitate de 11 ani. La Clubul de Educație Alternativă
deschis de ei, un spațiu de câteva camere la parterul unui bloc, unde
copiii își fac lecțiile după ore și participă la cursuri de engleză,
teatru, muzică sau dans, au avut loc în primele luni și meditațiile
noastre, până când pandemia a mutat totul online.
Pentru că a fost
parte din proiect de la început, Mina se bucură să vadă progresele pe
care unii dintre copii le-au făcut: cum e A., care acum e unul dintre
cei mai serioși elevi, sau un alt elev care era în risc de delincvență
și care, după ce mentora i-a fost aproape în situații dificile
emoțional, a început să-și controleze mai bine episoadele de furie și să
participe la activitățile online. La unii copii a observat progrese la
engleză, pe alții îi vede că se exprimă mai ușor sau că au mai multă
încredere în ei.
Nu toți răspund însă la aceiași stimuli și sunt și
copii la care nu vede deocamdată o evoluție. „Cred că fiecare dintre noi
are procesul lui”, spune Mina. „Nu sunt progrese liniare, nu toți
copiii au crescut pe toate direcțiile, dar e important să le celebrăm pe
cele pe care le-am observat.”
Ai ajuns la finalul raportului nostru de activitate pe anul 2020. În fiecare poveste din raport – a copiilor din programele noastre educaționale, a partenerilor noștri strategici, a mentorilor, voluntarilor și a echipei noastre, am încercat să îți transmitem mesajul nostru despre CURAJ - care a fost și rămâne o sursă de energie pentru viitor! Îți mulțumim că ai parcurs întreaga colecție de povești despre programe și inițiative care încearcă să aducă o schimbare pe termen lung. Noi, la UiPath Foundation, continuăm să fim prezenți în viețile copiilor pe care îi susținem, să îi ajutăm să își descopere și să își fructifice potențialul și să ne asigurăm că fiecare copil sau profesor are acces la oportunități de învățare de calitate pentru a putea visa la un viitor mai bun. Te invităm să rămâi alături de noi și de poveștile incredibile despre curaj din comunitățile noastre. Pentru a afla mai multe despre noi și inițiativele noastre, ne găsești aici: